Regulamentul de Transferari
Art. 1 Prezentul Regulament de transferari se aplica tuturor cluburilor membre ale Federatiei Romane de Dans Sportiv si sportivilor acestora, fiind singurul act care specifica modalitatile de transfer de la un club la altul a sportivilor membri ai Federatiei Romane de Dans Sportiv (FRDS).
Art. 2 Scopul prezentului Regulament este crearea unui cadru adecvat in vederea dezvoltarii dansului sportiv in Romania si pentru prevenirea unor stari conflictuale intre cluburi, antrenori si sportivi.
Art. 3 Transferul unui sportiv de la un club la altul se efectueaza numai de catre FRDS, in baza unei cereri completate de sportiv. In cazul sportivilor in varsta de pana la 16 ani, pentru efectuarea transferului este necesar si consimtamantul scris al unuia dintre parinti.
Art. 4 Documentele necesare efectuarii transferarii unui sportiv sunt urmatoarele:
– cerere de transfer semnata de sportiv, semnata si stampilata de clubul la care se va efectua transferul;
– acordul de transfer al clubului de la care pleaca sportivul;
– legitimatia FRDS in care sa se mentioneze transferarea sportivului de la un club la altul;
– dovada achitarii cotizatiei anuale a sportivului la FRDS pe anul in curs;
– dovada achitarii taxei de transfer.
Documentele se depun la sediul FRDS, in atentia Comisiei de Competitii, Legitimari, Transferari si Clasificari Sportive.
FRDS percepe o taxa de transfer pentru fiecare sportiv, indiferent de clasa, taxa fiind stabilita de Biroul Federal.
Art. 5 In cazul in care documentele sunt incomplete, secretariatul FRDS va lua legatura cu partile implicate pentru completarea lor. Daca in termen de 30 de zile de la contactare o parte nu raspunde la solicitare se considera accept implicit. Neplata obligatiilor financiare catre FRDS anuleaza cererea de transfer.
Art. 6 Perioadele de depunere a cererilor de transfer a unui sportiv de la un club la altul sunt 01.01 – 31.01 si 01.07 – 31.07 a fiecărui an.
Prin exceptie, se pot efectua transferari si in afara acestei perioade in urmatoarele conditii:
a) daca sportivul implicat isi schimba domiciliul, se muta in alt oras pentru continuarea studiilor, a serviciului, dovedite cu acte.
b) daca clubul la care sportivul este legitimat se desfinteaza.
Un sportiv are dreptul de transfer o singura data in 12 luni.
Art. 7 Orice convenţie dintre sportiv si clubul la care este legitimat face obiectul unei intelegeri intre parti si FRDS va respecta decizia ramasa definitiva data de o instanta de judecata.
Art. 8 Transferul in strainatate a unui sportiv se face numai cu acordul Biroului FRDS si al clubului de la care provine acesta si cu plata unei taxe stabilite de Birul Federal.
Art. 9 In vederea reprezentarii peste hotare a dansului sportiv romanesc, se pot imprumuta pentru cluburile angrenate in competitii internationale oficiale, dansatori sportivi de la alte cluburi.
Imprumutul se face pe o perioada determinata sau numai pentru competitia sau competitiile internationale din anul respectiv, dar nu mai mult de un an competitional.
El se face pe baza unui contract de imprumut semnat de cluburile interesate si sportivul implicat in imprumut si trebuie sa specifice drepturile si obligatiile tuturor partilor.
Imprumutul de sportivi se face numai cu avizul Comisiei de Competitii, Legitimari, Transferari si Clasificari Sportive si dupa achitarea taxei de imprumut care este egala cu taxa de transfer.
Art. 10 In situatia in care sportivul paraseste clubul la care este legitimat fara a avea acordul acestuia, FRDS stabileste sanctiunea suspendarii sportivului din activitatile competitionale astfel:
– pentru clasele H, E, D, C – perioada de suspendare 6 luni.
– pentru clasele B, A, S – perioada de suspendare 12 luni.
Sportivul este exonerat de aceasta sanctiune prin plata catre clubul de la care a plecat a unei sume de bani, cu titlu de despagubire, conform urmatoarei grile:
– clasa Hobby si E – 100 Euro
– clasa D – 200 Euro
– clasa C – 300 Euro
– clasa B – 500 Euro
– clasa A – 700 Euro
– clasa S – 1000 Euro
Sportivii de la categoria de Precompetitional se pot transfera in perioada de transfer contra unei sume de 50 lei din care jumatate revin clubului de la care pleaca si jumatate FRDS. Nu exista perioada de suspendare. Daca sportivul nu a dansat 6 luni in competitii acesta se poate relegitima la alt club in orice moment.
Art. 11 In cazul suspendarii unui sportiv, FRDS nu va acorda dreptul de legitimare a sportivului la alt club decat dupa trecerea perioadei de suspendare sau indeplinirea obligatiilor din prezentul regulament. Sportivul nu are dreptul de a participa la competitiile desfasurate de FRDS sau pe plan international pe perioada suspendării. Perioada de suspendare a sportivului incepe cu data inregistrarii cererii la FRDS.
Art. 12 In situatia in care un sportiv nu activeaza 12 luni in competitii, acesta se poate legitima la orice club doreste fara suspendare, in orice moment. In cazul in care un sportiv este exclus dintr-un club, fapt dovedit cu acte, acesta se poate relegitima la orice club doreste fara suspendare. Relegitimarea impune plata taxei anuale a FRDS.
Art. 13 Orice falsificare a semnaturilor sau a documentelor se pedepseste conform Codului Penal.
Art. 14 Nerespectarea prevederilor prezentului Regulament atrage dupa sine sanctiuni conform Regulamentului de disciplina.
Art. 15 Litigiile in legatura cu prevederile prezentului Regulament sunt de competenţa exclusiva a Comisiei de Competitii, Legitimari, Transferari si Clasificari Sportive din cadrul FRDS.
Art. 16 Prezentul regulament intra in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2015, de la aceasta data, orice dispozitii contrare fiind abrogate. Comunicarea prezentului Regulament catre cluburile membre ale FRDS se va realiza prin intermediul site-ului oficial al FRDS.
Download cerere_de_transfer Cerere_de_transfer (2)